MENIU

Vela, la dezbaterea moțiunii care-l vizează: PSD e de vină că n-am fost pregătiți la pandemie

Marcel Vela in plen

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a acuzat PSD pentru faptul că România n-a avut stocurile și dotările cu care să intervină mai rapid în gestionarea crizei COVID. La dezbaterea moțiunii simple care-l viează, Vela a prezentat documente care, potrivit lui, ar demonstra că guvernul PSD a ignorat solicitările Departamentului pentru Situație de Urgență pentru completarea stocurilor de medicamente și echipamente. 


„Ați început moțiunea cu un fake news. Așa cum e falsă și informația că jurnaliștii au dosare penale. Oare consideră românii că un astfel de text este un text care reprezintă inclusiv cetățenii? Virusul nu alege între stânga și dreapta. Între PNL și PSD. Văd că vorbiți despre ură, o ură a mea la adresa cetățenilor. Această ura a reieșit chiar din textul moțiunii. Fiecare frază din moțiune e plină de ură. Cu toții ne-am protejat familiile. Nu vreau să cred că în aceste clipe, doar pentru că sunteți odihiniți, folosiți această tribună pentru acuze. Trebuie să luptăm pentru un singur scop: soarta și săntatea românilor. Asta îi interesează. Jignirile și rele intenții nu vor aduce încrederea cetățenilor”, a afirmat Marcel Vela.

Ministrul de Interne i-a acuzat pe social-democrați că din cauza lor România n-a fost pregătită să intervină din prima clipă pentru a lua măsuri mai eficiente împotriva pandemiei.

„DSU, în mod repetat, a solicitat Ministerului Sănătății, din 2017, completarea stocurilor. Toate demersurile efectuate între 2017-2019 nu au fost luate în considerare de guvernele PSD, așa cum rezultă din adresele DSU. Așa cum știți că sunt meticulos v-am adus aici aceste documente. DSU i-a comunicat Viorică Dăncilă că există o vulnearabilitate la nivel național. Dumneavoastră ați fost la guvernare. Nu ați pregătit țara pentru pandemie”, i-a acuzat Vela, pe social democrați.

Moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie” a fost dezbătută marți, în plenul Senatului. Social-democrații solicită demisia ministrului de Interne, pe motiv că ordonanțele militare din perioada stării de urgență au fost pline de contradicții și interdicții sau restricții inutile. 

Mai multe articole despre:
Vela psd motiune vela marcel vela coronavirus