Vasile Ion, candidatul fictiv care a înșelat TikTok-ul: vizualizări record în doar două ore! Promisiunea absurdă cu care i-a "vrăjit" pe români
Un experiment realizat pe TikTok a scos în evidență vulnerabilitățile platformei. Un candidat fictiv a reușit să obțină un milion de vizualizări în mai puțin de două ore. Acesta pretindea că este candidat pentru postul de premier, deși nu există alegeri pentru această funcție.
Personajul Vasile Ion a fost inventat de o echipă de jurnaliști, cu ajutorul unui specialist IT. Cu promisiuni imposibile, cum ar fi oferirea a două kilograme de aur fiecărui român, candidatul a captat rapid atenția publicului.
În ciuda faptului că promisiunile erau irealizabile, videoclipul care prezenta „propunerea” sa a fost distribuit masiv.
Echipa responsabilă de experiment a încercat să expună modul în care funcționează algoritmii TikTok și ce impact pot avea astfel de campanii virale, chiar și în cazul unui candidat fictiv.
@vasileion.primulministru Vasile Ion - viitorul Prim Ministru al Romaniei - clipul de 1 M vizualizari a fost sters #recorder #vasileion #levielekes #1milionviews ♬ sunet original - Vasile Ion