MENIU

Vasile Dîncu, candidat pentru europarlamentare din partea PSD! Anunțul lui Marcel Ciolacu

Vasile Dîncu, candidat pentru europarlamentare din partea PSD! Anunțul lui Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri seară, la Târgu Mureş, după Conferinţa organizaţiei judeţene a PSD Mureş, că Vasile Dîncu va fi candidat din partea formaţiunii social-democrate pentru Parlamentul European.

„Domnul profesor Vasile Dîncu este candidatul Ardealului pentru o funcţie de europarlamentar în acest an din partea Partidului Social Democrat", a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.

În cadrul Conferinţei organizaţiei judeţene a PSD Mureş, Vasile Dîncu a afirmat că în viitoarea campanie electorală pentru alegerile europarlamentare se vor vehicula tot felul de idei cu privire la funcţionalitatea Uniunii Europene.

„Lucrurile au rămas complicate şi vreau să vă spun un lucru, care cu siguranţă o să revină în campania electorală: o să auziţi tot felul de lucruri, pentru că ego-urile lui Orban de la Budapesta, astăzi, rezonează în Transilvania foarte mult. O să vină alegerile europarlamentare şi o să auziţi, de exemplu, că Europa este un proiect eşuat sau că România este o colonie. O să spună fraţii noştri români că România este o colonie şi alte poveşti", a declarat Vasile Dâncu.

Potrivit lui Dîncu, România s-a dezvoltat sub influenţa europeană şi fiecare îşi poate da seama cum arăta ţara noastră în urmă cu 30 de ani şi cum arată acum.

„Mă bucur că preşedintele Marcel Ciolacu ne-a motivat şi pe noi să construim, să încercăm să construim un proiect pe termen lung pentru România, pentru că nu ne gândim numai la PSD, chiar dacă noi suntem mândri că suntem pesedişti, ştim ce am făcut pentru România. Avem o experienţă de care nouă nu ne este ruşine, dar nu ajunge să reuşim noi, trebuie să reuşească România. Pentru ca să reuşească România, trebuie să faci şi lucruri care sunt uneori împotriva a ceea ce-ai dori. Trebuie să faci şi sacrificii, să-ţi cauţi parteneri, să construieşti împreună cu ei majorităţi. De aceea, proiectul pe care îl facem astăzi este un proiect în care v-aş ruga să aveţi încredere şi vă spun de ce vă cer să aveţi încredere: nu întotdeauna ceea ce se întâmplă la Bucureşti a putut fi aprobat şi de noi (...). Acum, însă, cred că este un moment foarte important de solidaritate naţională, cu care trebuie să depăşim aceşti ani care vor veni", a subliniat Vasile Dîncu.

Mai multe articole despre:
vasile dincu candidat europarlamentare