MENIU

Variola maimuței, inclusă de OMS pe lista dificultăților mondiale alături de Covid-19 și războiul din Ucraina

Sursa foto: Arhivă

Variola maimuței a fost inclusă de Organizația Mondială a Sănătății pe lista dificultăților cu care se confruntă lumea acum alături de Covid-19 și războiul din Ucraina. Creșterea numărului de cazuri i-a luat prin surprindere pe oamenii de știință întrucât boala nu e ușor transmisibilă și e rară în afara Africii Centrale și de Vest.

Lumea se confruntă cu provocări „formidabile”, inclusiv Covid-19, războiul din Ucraina și variola maimuței, a avertizat șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Afirmația a fost făcută duminică la Geneva, unde experții agenției de sănătate a ONU au discutat despre infectările cu variola maimuței detectate în 15 țări din afara Africii, continent unde boala este endemică.

Aproape 100 de cazuri au au fost confirmate în Europa, SUA, Canada, Australia și Israel. Cu toate acestea, experții spun că riscul pentru publicul larg este scăzut pentru că boala nu se răspândește repede și este de obicei ușoară.

Creșterea numărului de îmbolnăviri a determinat autoritățile sanitare din Belgia să impună carantină obligatorie de 21 de zile pentru pacienţii infectaţi cu variola maimuţei. Măsura e la nivel de recomandare în Marea Britanie.

După ce au depistat un al doilea caz de îmbolnăvire, autoritățile australiene au început să informeze publicul precizând însă că nu sunt motive de panică ci un memento pentru cei care se întorc de peste mări să „rămână vigilenţi”.

Deși nu există un vaccin specific pentru variola maimuței, mai multe țări au spus că dețin seruri de imunizare împotriva variolei, care sunt aproximativ 85% eficiente în prevenirea infecției deoarece cele două virusuri sunt destul de asemănătoare.

Mai multe articole despre:
variola maimutei oms covid