MENIU

Vânzarea de trofee de urși ar putea fi interzisă, iar carnea din braconaj cinegetic donată caselor de bătrâni

Un proiect de lege depus recent în Parlament vizează interzicerea trofeelor de urși. De asemenea, actul normativ își propune reglementarea destinațiilor pentru carnea de urs provenită din braconaj cinegetic.

Vânzarea trofeelor de urşi va fi interzisă, iar carnea de urs provenită din braconaj cinegetic sau acţiuni de împuşcare va fi donată caselor de bătrâni, caselor de copii şi spitalelor, prevede proiectul de lege aflat în dezbaterea Parlamentului.

„Se interzice vânzarea de trofee. Trofeele urşilor se constituie patrimoniu public şi se depun la muzeul de vânătoare. Carnea de urs provenită din braconaj cinegetic sau acţiuni de împuşcare va fi donată caselor de bătrâni, caselor de copii şi spitalelor sau incinerată, după caz”, se arată în proiectul de lege.

În expunerea de motive, inițiatorii actului normativ prezintă datele oficiale cu privire la numărul mare de urși uciși în România, dar argumentează că, neoficial, numărul acesta poate fi mult mai mare, din cauza braconajului:

„Oficial, 2.300 de urşi au fost ucişi cu girul autorităţilor, iar restul au fost victimele braconajului dovedit. (...) pentru împuşcarea unui exemplar, asociaţiile de vânători percep un tarif dcuprins între 5.000 şi 20.000 de euro.”

Traficul cu carne şi trofee, se desfăşoară sub girul autorităţilor

În continuarea expunerii de motive, legiuitorul analizează amploarea traficului de carne și trofee de urs și explică necesitatea ca actul normativ să pună capăt uciderii urșilor în scopul obținerii de profit.

„Pe siteurile pe care îşi fac reclamă, asociaţiile menţionează că pentru ursul brun este nevoie de „programare din timp”. Însă o astfel de „programare” reprezintă în realitate cumpărarea unui ordin de „derogare” pentru împuşcarea unui animal protejat. Pretextul emiterii ordinelor de derogare este siguranţa publică. Însă motivul real este traficul cu carne şi trofee, care se desfăşoară sub girul autorităţilor. (...) Este necesar ca uciderea urşilor să nu mai poată fi transformată în profit”, se arată în expunerea de motive.

Mai multe articole despre:
proiect de lege act normativ Parlament urs lege braconaj