MENIU

Vânt puternic în București: 288 de intervenții ale ISU! Aproape 100 de mașini avariate, o persoană RĂNITĂ

Vânt puternic în București: 288 de intervenții ale ISU! Aproape 100 de mașini avariate

În cursul zilei de astăzi, Municipiul București a fost martorul unor fenomene meteorologice intense, caracterizate prin rafale puternice de vânt. Conform raportului Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în intervalul 08:00 – 18:00 au avut loc nu mai puțin de 288 de intervenții pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Cele mai frecvente intervenții au vizat degajări de copaci, cu un număr de 194 de astfel de cazuri înregistrate. De asemenea, 92 de autoturisme au fost afectate de vântul puternic, iar 45 de bucăți de tablă au fost smulse și proiectate în diverse locuri.

Haos total, în București, din cauza vântului. Un copac a fost doborât de vânt pe un tramvai FOTO

„Având în vedere fenomenele meteorologice de intensificări susținute ale vântului înregistrate la nivelul Municipiului București, în cursul zilei de astăzi, în intervalul 08:00 – 18:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a raportat 288 de intervenții, după cum urmează: 
-    194 degajări de copaci, 
-    92 autoturisme afectate, 
-    45 degajări bucăți de tablă,
-    9 stâlpi, 
-    2 corturi electorale luate de vânt, 
-    15 degajări bucăți tencuială, 
-    2 panouri publicitare, 
-    10 acoperișuri, 
-    13 alte tipuri de intervenții. 
-    1 persoană rănită  de o creangă.

     Precizăm că, în perioada 2022-2023, la Primăria Municipiului București au fost depuse 7677 de solicitări pentru obținerea avizelor de toaletare/defrișare, fiind emise 1406 avize, dintre care doar 208 în anul 2023”, a anunțat ISU București-Ilfov.

Încă un tramvai a căzut victimă copacilor doborâți de vânt, în București. Linia 41, blocată

Mai multe articole despre:
isu vant bucuresti