Valeriu Gheorghiță despre rata de vaccinare de 50%, până la finele anului: „Total insuficient!”
Șeful campaniei de vaccinare din România, colonelul Valeriu Gheorghiță spune că rata de vaccinare de 50%, prognozată până la sfârșitul acestui an, este insuficientă pentru a face față pandemiei.
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că dacă se menţine ritmul actual de vaccinare, până la finele anului vor fi imunizaţi 8,5 milioane de români, dar a subliniat că această rată este "total insuficientă".
"În săptămâna 1-7 noiembrie au fost vaccinate cu doza unu 283.967 de persoane, majoritatea fiind persoane sub vârsta de 60 de ani. Aproximativ 71.850 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate. Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane - deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, potrivit ritmului de vaccinare de la finalul lunii octombrie, se estima că ar putea fi depăşită o rată de 70% vaccinare la nivelul populaţiei eligibile.
"O rată de vaccinare de 50% din populaţia eligibilă este total insuficientă pentru a preveni un impact semnificativ al următoarelor valuri pandemice, chiar şi pentru valul patru, care încă nu este finalizat, care este în plină evoluţie, această rată de vaccinare nu este suficient de ridicată încât să limiteze substanţial consecinţele negative ale pandemiei. Şi aici mă refer la forme grave, spitalizări în ATI şi decese", a spus el.
Potrivit acestuia, în prezent, în platforma de programare s-au înscris peste 698.000 de persoane în vederea vaccinării cu una dintre cele trei doze.