Val de violențe în prima zi de școală! Două fete s-au luat la bătaie din cauza unui băiat, la Botoșani. Elevă bătută și tâlhărită, în Capitală
Nici bine nu a început școala că elevii deja au început să se ia la bătaie. Scene violente vin de la Botoșani, acolo unde două fete de liceu s-au păruit și s-au lovit cu pumnii și picioarele. O a treia fată a sărit și ea la bătaie, iar trecătorii pur și simplu au privit. Un alt incident șocant a avut loc și în Capitală, acolo unde o copilă de 14 ani a fost bătută, umilită și tâlhărită de alți 4 minori. Doi dintre aceștia au fost arestați. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!
Bătaia între fete a început de la un băiat pe care amândouă îl plac. Elevele sunt în clasa a XI-a la un liceu din Botoșani și s-au luat la ceartă imediat cum s-au văzut, apoi au început să se tragă de păr și să se lovească cu pumnii și picioarele.
În imaginile postate în mediul online se poate vedea cum adulții care trec pe lângă acestea nu intervin și pur și simplu își văd de drum. Imaginile au ajuns și la polițiști, care s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Tot în înainte de școală și o elevă de 14 ani din Sectorul 3 al Capitalei a fost bătută cu bestialitate de alți 4 adolescenți. Copiii au lovit-o cu picioarele, i-au smuls genele false, apoi i-au furat banii din geantă, machiajele și telefonul.
Copila a fost umilită și trântită la pământ. Două dintre agresoare, de 15 și 16 ani, care răspund penal în fața legii, au fost arestate pentru 30 de zile și sunt cercetate pentru amenințare, tâlhărie, lipsire de libertate și șantaj. Alți doi agresori au scăpat pentru că nu au împlinit 14 ani.