MENIU

Val de avertismente și critici pentru România de la Comisia Europeană. “Vedem că tendința merge în direcția greșită. Suntem foarte îngrijorați”

Val de avertismente și critici pentru România de la Comisia Europenă

Reprezentanții Comisiei Europene au adus un val de avertismente și critici la București, în cadrul vizitei lor pentru evaluarea stadiului implementării Planului Național de Redresare și Reziliență. Aceștia au evidențiat o situație fiscală îngrijorătoare în România, subliniind faptul că deficitul trebuia să fie corectat până în acest an conform planului stabilit.

România are nevoie urgentă de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală, a declarat Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare din cadrul DG ECFIN.

Celine Gauer, responsabilă pentru gestionarea PNRR la nivel european, a atras atenția că multe investiții planificate în Planul Național de Redresare și Reziliență al României întârzie sau nici măcar nu au fost demarate. Aceasta a avertizat că neîndeplinirea la timp a oricărui obiectiv stabilit înseamnă că România nu va primi finanțarea aferentă acelei investiții. "Mesajul meu este unul de urgență și de apel la sprijin", a transmis reprezentanta Comisiei Europene.

O eroare în bancă i-a făcut pe oameni mai bogați în câteva secunde. Clienții au retras peste 40 de milioane de dolari fără să îi aibă în conturi

În perioada 18-21 martie, reprezentanții Comisiei Europene efectuează o vizită la București, pentru a discuta pe tema situației fiscale din România și a cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“Suntem foarte îngrijorați de situația fiscală din România. Deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an. Ultima dată când am analizat cifrele anul trecut, ne așteptam la un deficit de peste 6% și se presupunea că va scădea în acest an. Vedem că tendința merge în direcția greșită. Execuția deficitului în prima parte a anului este slabă. În momentul de față, mă aștept ca deficitul să fie mai aproape de 7% din PIB în acest an. Deficitul fiscal combinat cu deficitul de cont curent este îngrijorător și reprezintă o amenințare pentru România în continuare. România are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală. Este nevoie de reducerea pragului pentru microîntreprinderi”, a spus Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN.

Negocierile sindicatului cu conducerea Poștei Române au eșuat. Angajații vor declanșa greva generală până la începutul lunii aprilie

“Situația fiscală a țării are multe provocări și trebuie abordată. Trebuie făcut asta acum. Un exemplu ține de companiile de stat. E important să se asigure administrarea lor corectă”, a spus Gauer, citat de economedia.

Multe investiții sunt întârziate și nici măcar nu sunt demarete. “29 de luni e un timp foarte scurt pentru a le finaliza”, a completat aceasta. Gauer a avertizat că orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că România nu va primi banii aferenți acelei investiții. “Aceasta este o poveste complet diferită de cea a fondurilor de coeziune. Orice cerere de plată care nu a fost trimisă, orice etapă care nu a fost atinsă până în august 2026 nu va fi plătită. Mesajul meu este unul de urgență și de apel la sprijin”, a spus reprezentanta CE.

Victorie pentru consumatori: Plafonarea adaosului comercial la alimente va fi prelungită până la finalul anului 2024. Lista produselor, conform ordonanței adoptată de Camera Deputaților