Vaccinul anti-COVID al AstraZeneca, retras de la comercializare de către Comisia Europeană
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului împotriva COVID-19 cunocut sub denumirea comercială „Vaxzevria”, folosit inclusiv în România. Decizia se aplică începând cu data de 7 mai. Anunțul vine în condițiile în care compania anglo-suedeză s-a confruntat cu tot mai multe critici leate de posibile efecte adverse ale tratamentului.
Comisia Europeană (CE) a notificat pe 27 martie că, la solicitarea proprietarului – AstraZeneca –, retrage de mâine, marți, autorizația de introducere pe piață a medicamentului, potrivit agenției EFE, citată de Extra.
AstraZeneca justifică retragerea din cauza lipsei cererii și a surplusului de vaccinuri disponibile în prezent pe piață.
„Deoarece au fost dezvoltate mai multe vaccinuri actualizate pentru variantele de Covid-19, acum există un surplus de vaccinuri disponibile. Acest lucru a condus la o scădere a cererii pentru Vaxzervria, care nu mai este fabricată sau furnizată”, se arată în nota.
Un purtător de cuvânt al CE a confirmat EFE în această după-amiază că, la solicitarea companiei, autorizația europeană de comercializare a vaccinului AstraZeneca împotriva Covid-19 va fi retrasă marți și a subliniat că acest fapt nu este neobișnuit atunci când produsele nu sunt solicitate în UE.
Vaxzevria, vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19, a fost al treilea vaccin care a primit aprobare de la autoritățile de reglementare europene, după cele realizate de Pfizer/BioTech și Moderna.
Pe de altă parte, solicitarea vine pe fondul mai multor probleme, inclusiv în justiție, legate de potențiale efecte adverse ale tratamentului.