MENIU

VACCINAȚI versus NEVACCINAȚI în lupta cu OMICRON! Cum diferă SIMPTOMELE de la o persoană la alta

Vaccinare FOTO: Shutterstock

În repetate rânduri, experții în sănătate au îndemnat oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19. În timp ce infecțiile cu tulpina Omicron sunt predominante, studiile au arătat că persoanele care sunt complet vaccinate sunt ferite de infecții severe și prezintă un răspuns imunitar mai bun împotriva virusului în comparație cu cei care nu au primit încă vaccinurile, scrie Indiatimes.com

Experții spun că varianta OMICRON este una extrem de infecțioasă și este foarte important că populația să facă vaccinul. Deși cele mai multe cazuri de Omicron au fost ușoare până acum, nu există loc pentru neglijență, pentru că persoanele nevaccinate continuă să fie expuse riscului și să ajungă la spital.

Doctorii declară că după o doză de rapel, o persoană se poate infecta și dezvolta simptome.

În timpul celui de-al doilea val, o populație mare, atât vaccinată, cât și nevaccinată, a fost afectată de COVID-19. 

Cu toate acestea, datele arată că un procent mai mare de pacienți grav bolnavi au fost nevaccinați.

În mod similar, când vine vorba de varianta Omicron, simptomele pot varia pentru persoanele vaccinate și nevaccinate, în special în ceea ce privește severitatea. 

Rapoartele sugerează că cefaleea, nasul care curge, durerile articulare și durerea în gât sunt unele dintre simptomele comune raportate la persoanele complet vaccinate, în timp ce simptome mai severe, cum ar fi dificultățile de respirație, pot apărea la cei nevaccinati. 

Potrivit doctorului Peter Chin-Hong, specialist în boli infecțioase de la Universitatea din California, San Francisco, persoanele vaccinate sunt susceptibile de a prezenta simptomele Omicron pentru o perioadă mai scurtă de timp. Deși complet vaccinați, vor avea simptome timp de una sau două zile, pe când persoanele nevaccinate pot prezenta simptome timp de cinci sau mai multe zile, spune expertul.

Cele mai frecvente simptome ale variantei Omicron

Studiile preliminare au arătat că varianta Omicron a COVID19 este considerabil ușoară. Dureri de cap, febră ușoară, durere în gât, dureri corporale extreme, transpirații nocturne, vărsături și pierderea poftei de mâncare sunt unele dintre simptomele cele mai frecvent raportate ale noii variante.

În comparație cu Delta, simptome precum tusea persistentă, pierderea mirosului, a gustului și febra mare sunt mai puțîn frecvente în infecția cu Omicron, spune prof. Tim Spector, șeful aplicației pentru studiul ZOE simptome.

Acestea fiind spuse, este important să acordați prioritate vaccinării acum mai mult că niciodată, spun experții medicali din intreaga lume.