MENIU

Vaccin împotriva COVID-19, testat pe un grup de militari, în Rusia

vaccin covid

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat, astăzi, că va începe testele clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19, teste ce vor fi efectuate pe un grup de 50 de militari care s-au oferit să participe la acest studiu medical. Printre persoanele testate se află și cinci femei, "care s-au oferit să participe la teste", relatează Agerpres.

Vaccinul a fost elaborat cu participarea specialiştilor militari de la Centrul de Cercetare Ştiinţifică Nr.48 al Ministerului Apărării, unde vor fi realizate şi primele teste clinice.

Un prim grup de voluntari se va prezenta, mâine, la centru pentru a fi supuşi unui set de analize medicale complete înainte de începerea testelor.

Pe 26 mai, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, anunța că testele clinice pentru noul vaccin se vor încheia la sfârşitul lunii iulie.

Guvernul rus a anunţat, de asemenea, că şapte centre ştiinţifice din ţară lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 şi a unor medicamente pentru combaterea aceastei boli infecţioase. La scurt timp după acest anunț, a fost înregistrat primul medicament pentru tratarea COVID-19, lucru care s-a petrecut săptămâna trecută. Este vorba despre Afivavir, dezvoltat pornind de la antiviralul japonez Favipivarir, despre care producătorii săi spun că ar fi foarte eficient împotriva noului coronavirus şi că, din 11 iunie, spitalele ruse vor primi doze suficiente pentru 60.000 de tratamente, mai arată sursa citată.

În Rusia s-au înregistrat până în prezent 423.741 cazuri de COVID-19 şi 5.037 decese. 

Mai multe articole despre:
rusia coronavirus vaccin covid