MENIU

Vacarmul de pe scena politică aruncă în aer cotația EURO

<p>Curs valutar</p>

Stelele se aranjează prost pentru moneda națională: leul se apropie din nou de cel mai ridicat nivel din istorie pentru euro. Mai mulți factori contribuie la slăbirea leului: scandalul politic din jurul moțiunii de cenzură, tensiunile acumulate pe tema reformei din Justiție, așa-numita "revoluție fiscală", protestele masive anunțate de sindicate și ONG-uri, apropierea de sfârșitul anului, cu un vârf pe importuri etc.

Moneda euro a urcat, joi, la cursul oficial anunțat de BNR la valoarea de 4,6546 lei, la doar 5 bani sub recordul de marți, în condițiile în care lucrurile s-au precipitat pe scena politică, atât în Parlament, unde se discută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose, cât și în stradă, unde mii de oameni contestă deciziile Executivului.

BNR a anunțat, joi, o creștere de 0,11% pentru cursul euro/leu, până la valoarea de 4,6546 lei. Și francul elvețian s-a apreciat semnificativ în raport cu leul, cursul urcând până la valoarea de 4,0083 lei/franc.

Cu două ore înainte ca BNR să anunțe cursul oficial, euro se afla la valoarea de 4,6535 lei/euro, aproape de cel mai recent maxim atins în istorie, de 4,6551 lei/euro. Miercuri, creșterea cursului valutar se temperase, iar euro coborâse sub 4,65 lei.

Mai mulți factori contribuie la slăbirea leului: scandalul politic din jurul moțiunii de cenzură, tensiunile acumulate pe tema reformei din Justiție, așa-numita "revoluție fiscală", protestele masive anunțate de sindicate și ONG-uri, apropierea de sfârșitul anului, cu un vârf pe importuri.

Mai multe articole despre:
curs valutar curs euro