MENIU

Vacanțe anulate din cauza reparațiilor de pe Autostrada Soarelui

Aproape 10% dintre românii care voiau să-și petreacă vacanța de vară pe malul Mării Negre au renunțat la sejur din cauza lucrărilor de reabilitare de pe Autostrada Soarelui.

Peste 10% dintre turiştii care îşi făcuseră rezervări pentru litoralul românesc le-au anulat din cauza lucrărilor de reparaţii care se execută pe Autostrada Soarelui (A2), a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism, Mohammad Murad, la Ministerul Transporturilor, înainte de a intra la discuţii cu ministrul de resort, Răzvan Cuc.

Patronatele din turism au cerut demiterea directorului general al CNAIR, Narcis Neaga, pentru că a demarat lucrările de reparaţii la autostrada care leagă Capitala de litoral în perioada sezonului estival.

"Am cerut demisia domnului director de la CNAIR pentru că am văzut că există o neglijenţă totală. Am văzut că a rămas neconectat la viaţa reală, având în vedere că lucrează 4 zile din 7, ceea ce nu este permis. Sunt sute, zeci de mii de oameni care se chinuie să ajungă în Bucureşti sau invers. Pe acest drum, pe care normal poţi să îl parcurgi în două ore, acum faci cinci ore. Am fost în weekend, erau două utilaje, nu era nimeni acolo, totul este închis, arăta ca o paragină, ceea ce mie mi se pare că este nepermis. Trebuie să ştie cei care sunt în funcţie, şi în special cei numiţi, că intrăm într-o nouă etapă în care patronatele şi patronii care au asumat să plătească taxe la bugetul de stat pe baza creşterii de producţie nu mai tac. Chiar dacă încearcă să ne şantajeze şi să ne facă fel de fel de controale nu vom mai tăcea, pentru că nu mai este loc de acest lucru. Vom vorbi şi vom puncta în fiecare zi tot ce nu onorează instituţiile statului faţă de mediul de afaceri şi faţă de cetăţeni'', a spus Murad.

Potrivit acestuia, pentru a nu împiedica turismul estival, o soluţie ar fi putut fi execuţia lucrărilor pe timpul nopţii şi închiderea treptată a circulaţiei pe autostradă.

"Lucrările pe timpul nopţii cred că pot fi o soluţie. A doua poate fi o închidere treptată a autostrăzii, nu cum au fost 20 de km, unde lucra un singur utilaj. Deci, trebuie să găsim o soluţie, să ne gândim că cineva supraveghează şi sunt mii de oameni care se chinuie să ajungă pe litoral sau invers. Noi vă spunem sincer că în ultimele două săptămâni peste 10% dintre cei care au avut rezervări au anulat pentru că se ştie că se fac cinci ore pe autostradă. Nu este normal! Uitaţi cum se sabotează turismul. Pe de o parte, vorbim declarativ că sprijinim mediul de afaceri şi turismul sau altă industrie, dar în realitate ne împiedicăm de birocraţie, de anumiţi directori care în loc să iubească ce trebuie să facă pentru România iubesc funcţiile şi scaunele pe care stau bine mersi.

Întrebat dacă patronatele din turism vor renunţa la greva fiscală în cazul în care se vor decala lucrările pentru toamnă, şeful FPTR a răspuns: "Da. Răspunsul este da''.

"Trebuie găsită cea mai bună soluţie, astfel încât aceste lucrările să fie făcute când trebuie, în timp util. Prelungirea termenelor şi a execuţiei lucrărilor respective nu trebuie să fie pe interese materiale, încât dacă lucrăm 6 luni să încasăm mai mult de la stat. Noi am venit acum, să discutăm. Vrem să punctăm clar unde sunt problemele şi care sunt cele mai bune soluţii, astfel încât turistul să se chinuie cât mai puţin. Nu este normal să ajungi în Turcia sau în Bulgaria într-un timp mult mai rapid decât pe litoralul românesc. Asta este o chestiune care cred eu că e făcută intenţionat", a susţinut Mohammad Murad.

Acesta a făcut apel la comunicare, la dialog între autorităţi şi patronatele din turism.

"Având în vedere că stăm în aceeaşi ţară, noi, ca patronate, dorim să avem o comunicare, să comunicăm, să explicăm şi să avem schimb de experienţă între noi şi cei care fac acest lucru, astfel încât să nu fie afectat produsul turistic, pentru că, la urma urmei, cu toţii stăm în aceeaşi ţară, cu toţii avem interese încât lucrurile să meargă bine. Nu suntem absurzi încât să nu înţelegem că anumite lucrări trebuie făcute, dar când se face şi când este cel mai bine să se facă. Aşa cum au stat 30 de ani fără să fie făcute aceste lucrări, m-aş bucura să ţinem cont şi să le facem în extrasezon", a explicat acesta.

Potrivit lui Murad, lucrările ar putea fi făcute în extrasezon, respectiv începând din martie şi până pe 15 iunie, iar apoi din 15 septembrie.

"Deja se anunţă un sezon foarte bun. Pot să vă spun că avem o creştere sigură datorită anumitor factori şi investiţii făcute în ultima vreme, voucherele de vacanţă care au adus mult bine turismului românesc şi sper să putem să nu ne încurcăm. Adică băgăm miliarde şi ne încurcăm de ideile unei persoane care nu cred că e cea mai bună de a face lucrări fără să ţină cont de ce există", a punctat preşedintele FPTR.