USD: Reprezentanţii Uniunii în comisia de revizuire vor vota rectificarea proiectului conform CC
Uniunea Social Democrată (USD) a precizat, sâmbătă, că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii Constituţionale.
"Având în vedere declaraţiile preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Augustin Zegrean, privind problemele de constituţionalitate ale proiectului de lege pentru revizuirea Constituţiei, Uniunea Social Democrată precizează că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire vor susţine şi vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.
USD consideră că "este esențial ca proiectul de revizuire a legii fundamentale să întrunească, înainte de votul final din Parlament, toate condiţiile şi standardele pe care Curtea Constituţională sau Comisia de la Veneţia le formulează".
"În acest fel, se poate obţine un larg consens politic şi social, necesar adoptării unui document de o asemenea importanţă", se mai arată în comunicat.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, sâmbătă, că judecătorii CC au analizat propunerea de revizuire a Constituţiei până la articolul 102, el precizând că sunt în jur de 10 articole care au fost găsite în contradicţie cu articolul 152 din legea fundamentală.
"Până aici (la articolul 102 - n.r.) au fost articole care au fost găsite în contradicţie cu articolul 152, alineatul 2 din Constituţie, care nu pot fi revizuite, pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale", a spus Zegrean.
Articolul 152 al Constituţiei, referitor la "limitele revizuirii", stabileşte, la alineatul 2, că "nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora".
Întrebat câte articole au fost găsite neconstituţionale, preşedintele CC a răspuns: "Nu le-am numărat. Cred că sunt vreo zece. Pot să fie zece sau mai puţine, undeva pe acolo".
Preşedintele Curţii Constituţionale a mai arătat că au fost articole analizate pentru care judecătorii Curţii au făcut recomandări de rescriere, de recorelare a textelor şi de înlocuire a unor expresii din texte.
"Noi am considerat că textele trebuie să fie conforme atât cu Constituţia şi limitele prevăzute de Constituţie, cât şi cu principiile dreptului constituţional, principiile statului de drept", a precizat Zegrean.
Întrebat despre alineatul din proiectul de revizuire a Constituţie care prevede ca un parlamentar să-şi piardă mandatul dacă demisionează din partidul din partea căruia a fost ales şi care ar fi fost găsit neconstituţional, Augustin Zegrean a declarat că actuala Constituţie prevede că mandatul imperativ este nul. "Nu au modificat şi acest articol, deci consecinţa, concluzia o trageţi dumneavoastră", a spus Zegrean.
Potrivit unor surse din CC, la modificări ale articolelor 3 (Teritoriul), 23 (Libertatea individuală) şi 28 (Secretul corespondenţei) ar exista probleme de neconstituţionalitate, în urma analizei judecătorilor Curţii Constituţionale.
În plus, articolul care prevede că preşedintele nu poate refuza numirile de miniştri din partea premierului va cuprinde recomandările judecătorilor Curţii Constituţionale, întrucât există o lege care stipulează foarte clar în ce condiţii o persoană nu poate fi numită ministru, au menţionat aceleaşi surse.
Judecătorii CC ar urma să finalizeze duminică analiza proiectului de revizuire a Constituţiei, după care va fi dată o decizie.