Ursoaică de la grădina zoologică Rădăuți, ELIBERATĂ după 38 de ani de captivitate
O ursoaică de la grădina zoologică Rădăuți a fost eliberată după 38 de ani de captivitate! Animalul a fost transferat la sanctuarul din Zărnești, unde se poate bucura, în sfârșit, de libertate.
”Ursoaica de 38 de ani și cei doi pui în vârstă de un an și jumătate de la Zoo Rădăuți au ajuns ACASĂ! În urmă cu câteva momente au făcut cunoștință cu pădurea de stejar AMP Libearty! ”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
”Deși are peste 38 de ani, a fost până acum doar un număr de inventar!!!! Toată tinerețea și-a petrecut-o într-un spațiu inimaginabil de mic, iar ultimii 11 ani i-a trăit într-un țarc de nici 25 de metri pătrați din parcul zoologic Rădăuți doar pe beton, între gratii groase de fier.... nu a pășit pe iarbă niciodată, iar de urcat într-un copac nici nu poate fi vorba. Toată viața ei n-a văzut cerul liber, fără gratii”, a mai transmis sursa citată.
La sanctuarul de la Zărnești se află și ursoaica Ina, cea care, după 20 de ani de captivitate, s-a învârtit ore întregi în cerc, deși era în libertate.