MENIU

Urși ținuți captivi de 15 ani, autoritățile nu iau nicio măsură

Ursii sunt ținuți în captivitate de aproape 30 de ani (sursă: FB/Asociația Milioane de Prieteni)

De mai bine de 15 ani, autorităţile nu sunt capabile să salveze doi urși pe care un interlop din Arad îi ţine captivi în gospodăria sa. Deși animalele viețuiesc în condiții improprii, nici Garda de Mediu și nici Poliția nu au reușit să ia vreo măsură împotriva acestuia, potrivit Realitatea Plus. 

Deşi legea interzice unei persoane fizice să deţină animale sălbatice din specii protejate, între care se numără şi ursul brun, din 2007 și până în prezent Garda de Mediu Arad spune n-a putut lua nicio măsură împotriva unui arădean care are doi urşi în captivitate.

Nici numeroasele sesizări ale Asociaţiei "Milioane de Prieteni", nici măcar un film publicat de jurnalişti din Franţa, care acredita ideea că bărbatul creşte urşi pentru a-i vinde, nu au reuşit să mobilizeze Poliţia, Garda de Mediu şi alte instituţii, potrivit adevarul.ro. 

Pe de altă parte, proprietarul a cerut să-i fie recunoscută gospodăria ca menajerie sau grădină zoologică.

Ambiguitatea legată de statutul urșilor pornește de la faptul că atunci când au fost cumpărați, cu aproape 30 de ani în urmă, o astfel de achiziție era legală, iar animalele sunt înscrise în evidența Direcției Sanitar veterinare și au carnete de sănătate.