MENIU

Urne cu cenuşa a peste 1.200 de victime ale COVID-19, scufundate în râul Kaveri, într-o ceremonie hindusă de eliberare a sufletului

Râul Kaveri, India / Captură foto

Scene înfiorătoare în sudul Indiei, acolo unde zeci de urne de lut conţinând cenuşa a peste 1.200 de victime ale COVID-19, ale căror trupuri nu au fost revendicate de nimeni, au fost scufundate, miercuri, în râul Kaveri. Vorbim despre un ritual organizat pe malul râului Kaveri, care străbate statul Karnataka, într-un moment în care India este grav afectată de un nou val al pandemiei de coronavirus, care a provocat moartea a 160.000 de persoane numai în ultimele opt săptămâni, suprasolicitând sistemul de sănătate şi companiile funerare.

Hinduismul consideră că scufundarea sau dispersarea cenuşii în apele unui râu permite eliberarea sufletului decedatului, relatează HotNews.ro.

Însă urne conţinând cenuşa a sute de victime ale noului coronavirus au fost depozitate într-un crematoriu din suburbiile metropolei Bangalore, fără a fi recuperate de rude. Unii nu au avut mijloacele necesare, însă mulţi alţii s-au temut să nu fie infectaţi dacă merg la crematorii aglomerate, unde trupuri sunt incinerate în continuu.

Autorităţile oraşului, îngrijorate de numărul mare al urnelor, au decis să soluţioneze problema organizând o ceremonie religioasă la Belakavadi, la circa 125 kilometri de Bangalore.

Înainte de a fi scufundate în apele râului, urnele au fost acoperite cu flori roşii şi înconjurate de ghirlande de gălbenele, mai arată sursa citată.