MENIU

Universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România

Potrivit QS World University Rankings 2018, Academia de Studii Economice din Bucureşti are cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor. 

Conform acestui clasament, ASE este universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, statut confirmat şi de studiile proprii efectuate în rândul absolvenţilor, care arată că 81,35% dintre aceştia se angajează în domeniul absolvit în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii.

Rezultatele clasamentului menționat arată că ASE este a doua universitate din România la două criterii: numărul de cadre didactice internaţionale şi impactul în mediul online, indicator care reflectă anvergura prezenţei universităţii în mediul virtual, calitatea și eficiența comunicării instituționale online.

Academia de Studii Economice din Bucureşti îşi păstrează poziţia în top 301-350 din lume în subdomeniul Economie şi Econometrie, fiind cea mai bună universitate românească la această
categorie.

ASE este printre primele 2,6% universităţi din Europa de Est şi Asia Centrală. 

QS World University Rankings este un clasament anual, realizat de compania Quacquarelli Symonds (QS), care ia în calcul următoarele criterii de clasificare: reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, numărul de cadre didactice raportat la numărul de studenți, cadrele didactice cu doctorat, citările internaționale ale publicațiilor membrilor comunității universitare, numărul de lucrări raportat la numărul de cadre didactice, numărul de cadre didactice internaționale, numărul de studenți internaționali, impactul instituției în mediul online.

La ediţia curentă a QS World University Rankings au participat 960 de universităţi din 84 de ţări,
dintre care 16 universităţi din România.

 

Mai multe articole despre:
ASE ase angajare facultate ase angajator ASE