MENIU

Unirea Shopping Center, VICTIMA problemelor pe care le are DAN ADAMESCU

Renunţă la investiţii

Unirea Shopping Center, companie deţinută de soţii Carmen şi Dan Adamescu, a convocat AGA pentru a revoca mai multe decizii de la începutul lunii iunie privind contractarea unui credit de 40-45 milioane euro pentru investiţii şi cumpărarea de acţiuni Astra de maxim 16 milioane euro.

Unirea Shopping Center este controlată indirect de familia Adamescu, prin The Nova Group Investments România, care deţine un pachet reprezentând 74,16% din acţiunile societăţii, potrivit Mediafax.

În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.

La 5 iunie, acţionarii Unirea Shopping Center au decis contractarea unui credit bancar în valoare de 40-45 milioane de euro (propunerea iniţială a fost de 70 milioane de euro) pentru investiţiile programate în cele două centre comerciale pe care le deţine în Bucureşti şi Braşov

Pentru acest an, conform informaţiilor dintr-un raport al companiei, conducerea avea în vedere crearea de legături de acces între zona comercială şi căile de circulaţie şi transport în comun (metrou, respectiv gară), în cadrul ambelor centre comerciale din Bucureşti şi Braşov.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit, la 18 februarie, procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra Asigurări şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

Unirea Shopping Center a încheiat anul trecut cu afaceri de 17 milioane euro, cu 8% mai mici faţă de 2012, şi un profit net în scădere cu 51%, la 637.048 euro.

Mai multe articole despre:
Dan Adamescu Unirea Shopping Center