MENIU

Ungaria, în vizorul UE! Țara, în pericol să rămână fără FONDURI europene

Ungaria

Comisia Europeană a declanşat, miercuri, o procedură contra Ungariei, ce poate duce la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri europene. Măsura vine ca urmare a îngrijorărilor legate de reglementările privind pieţele publice.

Drept urmare, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a fost mandatat să trimită guvernului ungar o "notificare scrisă", în cadrul unei proceduri inedite care condiţionează virarea fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Regulamentul noului mecanism de condiţionalitate între fondurile de la bugetul UE şi respectarea valorilor statului de drept prevede mai multe etape însoţite de termene înainte ca executivul comunitar să poată sesiza Consiliul UE înaintea aplicării efective.

Comisia trebuie mai întâi să notifice încălcările statului vizat, acesta având la dispoziție trei luni pentru a da explicaţii, după care executivul UE face o nouă evaluare, urmată de observaţiile statului în cauză asupra proporţionalităţii măsurilor.

În final, Consiliul UE (format din statele membre) va trebui să se pronunţe prin majoritate calificată, toată această procedură putând să dureze chiar şi nouă luni, mai arată sursa citată.