Ungaria anunță noi restricții anti-COVID după Sărbătorile Pascale. Ce măsuri se pregătesc la Budapesta
Ministrul coordonator al Cancelariei premierului ungar a anunțat că Ungaria va adopta noi măsuri sanitare anticoronavirus după Paște. Potrivit lui Gergely Gulyás, "în acest moment nu este permisă nicio deschiere". Toată lumea este rugată să respecte măsurile de restricție aflate în vigoare în Ungaria. În opinia sa, ”în curând vom depăși valul trei al epidemiei și atunci poate fi vorba de deschidere”.
În zilele de după sărbătoarea de Paște vor fi vaccinate deja 2,5 milioane de persoane, iar în această situație vor intra în vigoare următoarele modificări: circulația va fi restricționată de la ora 22, magazinele vor fi deschise între orele 5:00-21:30.
Conform RRA, trebuie asigurat ca pe o suprafață de 10 metri pătrați dintr-un magazin să se afle doar un singur cumpărător. Școlile vor fi deschise începând cu 19 aprilie, iar pe 1 aprilie va începe vaccinarea cadrelor didactice. La rândul său, premierul Viktor Orbán a spus că ”nu există nicio îndoială că în Ungaria vom avea o vară liberă”.