Un voluntar la Comisia Europeană, acuzat de pornografie infantilă
Un voluntar care lucrează la o organizație ce reprezintă Comisia Europeană este acuzat de pornografie infantilă. Individul lucra chiar printre minori și susține că ajuta copiii defavorizați. Cazul a ajuns în atenția procurorilor DIICOT.
Un individ care prestează ca voluntar printre copii, în cadrul unei organizații ce reprezintă Comisia Europeană, ar putea primi până la trei ani de închisoare, după ce a fost acuzat de DIICOT de pornografie infantilă.
Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT București, întrucât a fost prins în timp ce comitea infracțiunea de pornografie infantilă.
Conform legii, „accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Pe site-ul oficial al organizației în cadrul căreia inculpatul figurează ca voluntar se precizează că „Centrul este membru al rețelei Europe Direct în România. Centrele fac Europa accesibilă pentru oamenii din teritoriu și îi implică în dezbateri despre viitorul UE. Rețeaua este coordonată de către Comisia Europeană. (...) Centrul este un serviciu local care funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene ...., este destinat comunităţii judeţului ... și se adresează, fără discriminare, tuturor cetăţenilor care caută înformaţii privind oricare dintre domeniile de activitate ale instituţiilor Uniunii Europene. Serviciile oferite: accesul la înformaţii, consultanţă, asistenţă şi răspunsuri la întrebări privind legislaţia, politicile, programele şi posibilităţile de finanţare ale Uniunii Europene; oportunitatea cetăţenilor de a comunica instituţiilor U.E. reacţiile lor sub forma unor întrebări, opinii şi sugestii; permite Comisiei Europene să îmbunătăţească transmiterea de informaţii exacte şi adaptate necesităţilor locale.”
Programul special al mijloacelor de transport din Capitală de Crăciun și Revelion