Un vasluian a dat foc casei după o ceartă cu soția. Bărbatul a ajuns la spital cu răni grave
Un vasluian a dat foc case în care se afla el și soția sa. Bărbatul a fost salvat în ultima clipă și dus la spital cu răni grave.
Un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, după ce a dat foc casei în care locuia împreună cu soţia, în comuna Micleşti.
Pe fondul unui conflict cu soţia, acesta a incendiat locuinţa folosind benzină.
"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit în sprijinul SVSU Micleşti cu două autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu provocat într-o locuinţă din comuna Micleşti. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră şi jumătate. Au ars bunurile din două camere şi o anexă, acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, diverse produse textile şi materiale plastice. Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei Vaslui. A fost salvat acoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, precum şi o cameră de locuit. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acţiunea intenţionată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.