MENIU

Un turc beat și ÎNARMAT, oprit în trafic, în Prahova. Ce au decis polițiștii

Un turc beat și ÎNARMAT, oprit în trafic, în Prahova / Foto: Profi Media

Un bărbat de cetățenie turcă, beat și înarmat, a fost oprit în trafic, în Prahova, pentru control. Polițiștii au decis să-l rețină, potrivit realitateadeprahova.net.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Totodată, polițiștii au efectuat controlul corporal al bărbatului de 35 de ani, asupra sa fiind descoperită o armă.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind autorizat în vederea deținerii niciunui tip de armă, aceasta fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor.

Având în vedere aspectele constatate, fața de conducătorul autoturismului, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Mai multe articole despre:
prahova turc beat turc inarmat