Un tânăr din Petrila s-a spânzurat cu o zi înaintea Bacalaureatului. Motivul este cumplit
Un adolescent petrilean nu a mai suportat să fie batjocorit de colegi și a ales să se sinucidă. George Costache, un tânăr de 18 ani din orașul Petrila, și-a pus capăt zilelor chiar cu o seară înainte de a susține prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, scrie Realitateadehunedoara.net.
George Costache a fost găsit, duminică seara, spânzurat de creanga unui copac dintr-o zonă mărginașă a orașului Petrila. Niște copii au făsut macabra descoperire.
Tânărul petrilean, elev premiant, ar fi fost umilit, în mod frecvent de colegii săi. Aceștia îi spuneau „Zombi”. George Costache purta un tricou cu mesajul „The Walking Dead” (Mortul Umblător). Așa a fost găsit de mai mulți copii.
Pe pagina de socializare a tânărului au apărut și mesajele. Una din colegele lui George spune că acesta a fost umilit, în repetate rânduri, de colegii săi.
„Pentru că ai fost batjocorit până n-ai mai putut îndura: ţi-au zis Zombi. Aşa că ai decis sa pui capăt, agăţându-te şi lăsând în urmă, în mod ironic, un mesaj pentru cei care te-au rănit. Nici nu pot să îmi imaginez ce ai simţit şi îmi pare aşa rău că în ultimul timp n-am mai fost aşa apropiaţi. Ştiu că n-o să vezi niciodată asta, dar e cel mai mic lucru pe care pot să-l fac pentru tine. Să-i încurajez pe alţii să fie buni cu cei din jur, ca alt suflet să nu simtă ce ai simţit tu. De aceea vreau să vă rog şi să vă încurajez să fiţi buni şi plini de compasiune şi de dragoste faţă de cei din jurul vostru, pentru ca niciodată nu ştiţi prin ce trec şi ce simt ei. Nu merită să faci un om sa sufere, să-l răneşti. Pentru că oamenii sunt printre cele mai frumoase lucruri din lumea aceasta. Şi nici un suflet nu merită să sufere atât de mult încât să îşi dorească să îşi ia viaţa”, a fost mesajul unei foste prietene a adolescentului, publicat pe pagina de socializare
George a fost absolvent al Colegiului Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila, având o medie generală peste 9.