MENIU

A încercat să-și ucidă o rudă cu ricină cumpărată de pe DarkWeb - Cum a scăpat de pedeapsă

Un tânăr din Fălticeni a încercat să-și omoare o rudă cu ricină

Un tânăr din Fălticeni a încercat să-și omoare o rudă cu ricină cumpărată de pe DarkWeb.

Un tânăr din Fălticeni a încercat să-și omoare o rudă cu 28 de grame de ricină cumpărată de pe dark web. Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Incidentul a avut loc în noiembrie 2020, însă cazul a fost adus în atenţia opiniei publice de Poliţia Română după doi ani, care a emis, vineri, un comunicat de presă.

Bărbatul a fost acuzat că a comandat, prin intermediul reţelei dark web, 28 de grame de ricină, substanţă calificată ca armă chimică, cu scopul de a-şi ucide o rudă.

„În luna noiembrie 2020, în urma unui schimb operativ de informaţii cu Departamentul pentru Siguranţă Naţională a Statelor Unite ale Americii din cadrul Ambasadei SUA din Austria, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice.

Astfel, bărbatul bănuit, aflându-se pe teritoriul României, ar fi încercat să procure ricină, substanţă calificată ca armă chimică potrivit Listei prevăzute la Anexa 1 din Legea nr. 56/1997, cu scopul de a-şi ucide o rudă.

În acest sens, bărbatul ar fi accesat reţeaua DarkWeb şi ar fi solicitat aproximativ 28 de grame de ricină”, anunţă Poliţia Română.

Tânărul a pus altă persoană să ridice coletul

Tânărul a pus altă persoană să ridice coletul, fără ca aceasta să cunoască conţinutul real al pachetului.

Bărbatul a fost arestat preventiv în ianuarie 2021, după care a fost plasat în arest la domiciliu și, apoi, eliberat. A fost trimis în judecată în aprilie 2021 pentru infracţiunea de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice.

Un an mai târziu, el a fost condamnat de Tribunalul București la un an de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Municipiului Suceava, Direcţia de Asistenţă Socială sau în cadrul AJOFM Suceava.

Decizia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, printr-o sentinţă dată pe 12 septembrie 2022.

Ce este Dark web

Dark web este o reţeaua „ascunsă” de pe Internet, folosită de grupări criminale din toată lumea pentru a comanda asasinate sau pentru trafic de arme, vânzare de droguri şi alte substanţe interzise sau pentru trafic de pornografie infantilă.

Se presupune că Dark web este de câteva sute de ori mai mare decât „Internetul vizibil”.