MENIU

Un tânăr de 15 ani, băut, a lovit cu mașina două fetițe și a fugit de la locul accidentului

Accident grav în Bistrița

Incă un caz șocant în România: un minor în stare de ebrietate a accidentat grav două fete, dintre care una de doar 4 ani și a fugit de la locul faptei.

Un tânăr de 15 ani din comuna Dumitra, care consumase băuturi alcoolice, s-a urcat joi la volan şi a lovit cu maşina două fetiţe ce se deplasau pe marginea unui drum comunal din Nimigea, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

După ce le-a lovit pe cele două fete, în vârstă de 4 şi, respectiv, 13 ani, şoferul a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile, după care a fugit de la locul accidentului.

Fetiţa de 4 ani s-a ales cu traumatism cranian şi traumatism dorso-lombar, iar cea de 13 ani, cu traumatism cranian, contuzie de coloană cervicală şi traumatism abdominal.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare aplicate sunt expirate, informează Realitatea de Bistrita.

Fetițele se îndreptau pe un drum comunal de pământ și foarte rar circulat de autovehicule, spre râul Someș, unde erau și alți copii la scăldat. Ele au fost surprinse din spate de autoturism și luate pe sus, pe capotă. Imediat după impact, șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, pe un câmp din imediata apropiere.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17,00, iar şoferul fugar a fost prins de către poliţişti după aproximativ două ore.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că tânărul de 15 ani avea o alcoolemie de peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele tânărului de 15 ani a fost întocmit dosar penal.

Mai multe articole despre:
accident