MENIU

Un studiu identifică zona probabilă a viitorului cutremur important din China

Un studiu identifică zona probabilă a viitorului cutremur important din China

Cercetători au oferit asigurări, joi, că, în pofida faptului că este imposibilă prezicerea momentului în care va avea loc un cutremur, ei au stabilit în ce zonă va avea loc viitorul cutremur important care ar urma să afecteze China, relatează AFP.

Potrivit acestui studiu, publicat în Seismological Research Letters, acest punct este un segment cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri din falia Longmenshan, care demarchează platoul tibetan de bazinul Sichuan, în sud-vestul ţării.

Regiunea se află sub presiune în urma cutremurelor din provincia Sichuan care au avut loc în 2008 şi 2013, potrivit lucrării. Acest segment anume al faliei Longmenshan "este cel care prezintă cea mai mare probabilitate să producă viitorul cutremur important în regiune", se subliniază în studiul condus de către Mian Liu de la Universitatea Missouri. Magnitudinea seismului ar putea fi şapte.

Falia Longmenshan este considerată, însă, "relativ sigură" pe o hartă a riscurilor întocmită de către Global Seismic Hazard Assessment Program, precizează studiul. Un cutremur de magnitudinea 6,6 a ucis în 2013 aproximativ 200 de persoane în provincia Sichuan, unde un cutremur devastator cu magnitudinea 8 s-a soldat cu aproximativ 8.000 de morţi şi persoane date dispărute în 2013.

Mai multe articole despre:
cutremur China cutremur china