Un profesor din Iași, condamnat pentru pornografie infantilă, vrea să se întoarcă înapoi la catedră
Un profesor din Iași, condamnat pentru pornografie infantilă, dă în judecată liceul unde a predat pentru că vrea să se întoarcă înapoi la catedră. Profesorul de arte și-a luat doctoratul anul acesta și susține că vrea să predea în continuare.
Dascălul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT, iar judecătorul nu i-a interzis să mai predea. Verdict pe care mizează acum și bărbatul.
În 2021, Andrei Parascan a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare după ce le cerea fetițelor de la școală poze cu ele dezbrăcate. Acesta folosea un cont fals pe rețelele de socializare. La momentul când a fost acuzat, acesta a spus că a vrut doar să studieze trupul uman în devenire.
Profesor reținut după ce ar fi bătut mai mulți elevi
Un caz șocant a avut loc și în Covasna. Un profesor a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi bătut mai mulți elevi. Unul dintre aceștia a ajuns la spital.
Bărbatul de 39 de ani din Sfântu Gheorghe ar fi agresat copilul în sala de clasă în timpul orelor de curs. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă și au aflat că pe lângă băiatul care a ajuns la spital, profesorul mai are alte 3 victime din aceeași clasă.
„Din cercetări polițiștii au stabilit că minorul ar fi fost agresat fizic în sală de clasă dintr-o unitate de învățământ în timpul orelor de curs de către cadrul didactic, un bărbat de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că profesorul în cauză ar mai fi lovit alți 3 elevi din unitatea de învățământ respectivă. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Totodată, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore”, au declarat reprezentanții IPJ Covasna.