MENIU

Un profesor din Botoșani care a sărutat un elev pe obraz și l-a îmbrățișat, condamnat la 2 ani de închisoare

Un profesor din Botoșani a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, după ce a sărutat pe obraz și a îmbrățișat un elev. 

Faptele au avut loc în februarie 2022, la Liceul „Ștefan Luchian”, din Ștefănești, județul Botoșani. 

Elevul, în vârstă de 15 ani, a fost chemat în două zile diferite în cabinetul profesorului, care l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe obraz, potrivit presei locale.

„Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, în zilele de 14 și 17 februarie 2022, minorul, în timp ce se afla în biroul unui cadru didactic din liceul în care este elev, ar fi fost îmbrățișat și sărutat pe obraz de acesta”, a transmis, pe 18 februarie 2022, Poliția Județeană Botoșani.

Cazul a ajuns în instanță, iar marți, Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi contestată cu apel în termen de 10 zile. 

Între timp, bărbatul a demisionat din învățământ.