Un primar „descurcăreț”. A luat ușile și leagănele de la grădinița din comună și le-a montat la pensiunea lui
Gheorghe Micleru, primarul comunei Gura Teghii, din județul Buzău, a făcut ce știe el cel mai bine: s-a „descurcat”. Adică, a luat leagănele și ușile de la grădinița comunei și le-a montat la pensiunea pe care o deține.
Gheorghe Micleru, a fost arestat preventiv într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni, între care abuz în serviciu şi delapidare.
Edilul este acuzat că a luat leagăne aparținând primăriei și uși de termopan de la grădinița din comună și le-a instalat la pensiunea pe care o deţine. Arestarea a fost dispusă de Judecătoria Pătârlagele.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele au solicitat arestarea preventivă a primarului comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, complicitate la furt calificat, abuz în serviciu şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Printre acuzaţii se numără şi faptul că primarul şi-ar fi însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei pe care le-a folosit în cadrul pensiunii pe care o are pe raza comunei.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, primarul şi-ar fi însuşit mai multe bunuri aparţinând unor instituţii publice, printre care şi două leagăne din lemn şi cinci uşi din termopan pe care ulterior le-ar fi utilizat la o pensiune pe care o deţinea.
„La data de 25.01.2024 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G., primar al UAT Gura Teghii Judeţul Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, complicitate la furt calificat, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de primar al UAT Gura Teghii cu atribuţii în administrarea bunurilor primăriei a săvârşit următoarele fapte de natură infracţională: şi-a însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei pe care le-a folosit în cadrul pensiunii pe care o are pe raza comunei; a facilitat accesul tatălui său într-o grădiniţă din subordinea primăriei de unde acesta a sustras 5 uşi din termopan ce au fost folosite în cadrul aceleiaşi pensiuni; a încredinţat unui număr de două persoane cunoscute autoturismul primăriei pe care acestea l-au folosit în interes personal pe o perioadă de 2 ani; a menţinut ca poliţist local o persoană deşi aceasta trebuia eliberată din funcţie, persoană pe care au folosit-o pentru rezolvarea unor probleme personale ale primarului cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Prin încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, a desfăşurat acte de comerţ, respectiv a administrat în fapt o societate comercială (pensiunea pe care o deţine pe raza comunei)”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău într-un comunicat de presă.