Un preot care trebuia să fie în carantină, a mers cu Boboteaza într-un sat din Cluj. Bărbatul este acum cercetat și s-a deschis o anchetă epidemiologică
Autoritățile sanitare din județul Cluj au declanșat o anchetă epidemiologică, pentru a stabili cu cine a intrat în contact, un preot ortodox din Sânnicoară, care ar fi fost infectat cu virusul în momentul în care a sfințit casele oamenilor, relatează publicația Foaia Transilvană.
Preotul a mers să sfințească locuințele oamenilor în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie, potrivit prefectului de Cluj, Tașnadi Szilard.
Preotul nu a renunțat la acest obicei, deși soția lui avea simptome de COVID.
„Ancheta încă nu este gata, se verifică dacă a avut loc vreo slujbă, la câte persoane și la cine a fost preotul în cauză. Însă, cu titlu preliminar, pot să vă precizez faptul că, atât preotul, cât și soția, sunt vaccinați cu 3 doze. Cu „Iordanul” a umblat în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie”, a spus prefectul, pentru publicația locală.
Acesta a mai precizată că „la casele vizitate, atât preotul, cât și cei care îl însoțeau au purtat mască, au păstrat distanța și nu au intrat în case”.
Prefectul susține că soția preotului a fost confirmată cu COVID pe 5 ianuarie, însă localnicii pun sub semnul întrebării afirmația lui.
Oamenii susțin însă că preotul a intrat în casele lor, unde a efectuat ritualul religios al stropirii acestora cu apă sfințită și i-a îndemnat să sărute icoana.
Politia face cercetări în acest caz.