Un pompier din cadrul ISU Dobrogea, decedat ca urmare a infectării cu COVID-19
Noul bilanț al deceslor anunțat astăzi de autorități relevă că printre victimele COVID-19 se află și un pompier salvator din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era angajat al ISU Dobrogea încă din 2007, fiind încadrat ca și conducător auto pe autospeciale de stingere.
Acesta a fost internat pe data de 12 aprilie la spitalul de la Cernavodă, ulterior fiind transferat la Spitalul Medgidia, iar în data de 13 aprilie a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, fiind confirmat pozitiv cu COVID 19. În cursul zilei de ieri a fost transferat la Bucureşi, la Institutul Matei Balş, acolo unde, din nefericire, a decedat în cursul nopţii trecute. Bărbatul suferea de obezitate.
Într-un comunicat de prsă remis de ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, instituția îşi exprimă regretul profund pentru decesul colegului lor "şi transmite condoleanţe familiei îndurerate de acasă, dar şi familiei pompierilor pentru această grea pierdere suferită".
"Acesta a fost un militar desăvârşit şi un camarad de nădejde. În timpul carierei sale militare a avut doar recompense din partea comenzii inspectoratului", se mai arată în comunicatul ISU.
De asemenea, instituția precizează ca spatiile și mijloacele de intervenție ale unității în care activa pompierul au fost dezinfectate, iar pompierii care au intrat în contact cu el sunt în autoizolare și monitorizați din punct de vedere al stării medicale.