MENIU

Un pod dintr-o comună din Gorj este pe cale să se prăbușească. 121 de clădiri afectate de seria de seisme

Podul din Aninoasa stă să se prăbușească. Foto: radioinfinit.ro

Peste 150 de familii din comuna Aninoasa, județul Gorj riscă să rămână izolate după ce un pod deja degradat a fost afectat și mai mult după cutremurele din luna februarie. Autoritățile județene au impus deja restricții de circulație, au evaluat zona și speră să obțină fonduri pentru reparații. 

În urma cutremurelor repetate care au lovit județul Gorj, mai multe clădiri deja degradate sunt în pericol să se prăbușească. Situația este aceeași și pentru podul din comuna Aninoasa. Peste 150 de familii riscă să rămână izolate de restul comunei dacă podul se va prăbuși.

Podul, care face legătura cu restul localității, se află într-o stare avansată de degradare. Au apărut fisuri și denivelări, iar autoritățile au pus și restricție de tonaj, informează presa locală.

Primarul Ilie Petroi spune că podul a fost realizat cam de mântuială, undeva prin anii 2000. Acum, are nevoie urgentă de reabilitare, așa că a cerut sprijinul Consiliului Județean și al Prefecturii Gorj. Conform unei estimări, investiția ajunge la circa 1,5 milioane de lei.

Autoritățile locale au o listă cu 121 de clădiri afectate de seria de seisme. Între acestea sunt şcoli, instituţii publice, biserici, blocuri de locuit și obiective turistice. Autoritățile au anunțat că vor mai cere bani de la Guvern pentru a reabilitare.
Judetul Gorj a primit, pana in prezent, peste 71 de milioane de lei pentru reabilitarea si consolidarea obiectivelor afectate de cutremurele produse in 13 si 14 februarie.

„Având în vedere că toate aceste replici vorbim de peste 1000 au continuat bineînteles avem destule drumuri afectate podete și 2 sedii de primărie și a trebuit să continuăm cu aceste evaluări. Comisiile au mers în teren și am încercat cumva cu tot ce s-a întâmplat în ultima vreme să cerem bani și sprijin așa cum am vazut că l-am avut din partea guvernului,” a spus Cristina Cilibiu, prefectul județului Gorj.

Și în perioada următoare comisiile de vor deplasa în județ pentru a evalua obiectivele afectate

 

Mai multe articole despre:
cutremur seism gorj pod cladiri afectate reabilitare