RECLAMAȚIE. Un poștaș împarte în fața secției de vot, caduri de sănătate și tichete de masă
Poștașul comunei Ciortești a fost reclamat de reprezentanții Alianței Creștin Liberale la Biroul Electoral Județean Iași că împarte cardurile de sănătate și tichetele de ajutor de la Uniunea Europeană în fața secției de votare, scrie Agerpres.
"Conform reclamației, poștașul stă în fața imobilului în care se află secția de votare și împarte sătenilor cardurile de sănătate și tichetele de ajutor de la Uniunea Europeană", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean, Marian Grigoraș. Conform acestuia, de la deschiderea urnelor de vot și până la orele amiezii, au fost primite aproximativ 200 de apeluri telefonice, multe dintre acestea venind din partea persoanelor cu drept de vot care nu știau unde sunt secțiile la care sunt arondate. De asemenea, el a spus că o altă reclamație vizează faptul că în secția de votare din Schitu Duca doar președintele și locțiitorul se ocupă exclusiv de procesul de vot, membrii comisiei din secția de votare fiind marginalizați.
Mai multe pe Agerpres