MENIU

Un pacient transportat la Obregia a atacat ambulanțierii, apoi a sărit în Dâmbovița. Cum s-a terminat incidentul inedit

Un pacient transportat la Obregia a atacat ambulanțierii, apoi a sărit în Dâmbovița

Bucureștenii care s-au aflat în această seară, jurul orei 20.40, pe Splaiul Independenței, în zona Asmita Gardens, au fost martorii unor scene ca-n filme. Aceștia au putut vedea cum un bărbat se ia la bătaie cu personalul ambulanței în care era transportat și apoi sare în râul Dâmbovița. 

Conform informațiilor transmise de Poliția Capitalei, pacientul-problemă era transportat cu ambulanța de la Spitalul Elias, către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. La un moment dat, bărbatul a devenit violent, fapt care i-a determinat pe ambulanțieri să intervină pentru a-l calma.

„La data de 2 iulie, în jurul orei 20.40, polițiștii Secției 14 au fost direcționați de către dispeceratul Poliției Capitalei, pe Splaiul Independenței - Zona Asmita Gardens, pentru a interveni în depistarea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani.

În fapt, cel în cauză, în timp ce era transportat cu Ambulanța, de la Spitalul Elias, către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi devenit recalcitrant si necooperant.

Ce te faci dacă a căzut un copac peste mașina ta. Pașii de urmat pentru a obține despăgubiri

Ulterior, șoferul a oprit autospeciala pentru a-i acorda ajutor colegului său, moment în care bărbatul ar fi lovit cu mâna în piept ambulanțierul și ar fi sărit din Ambulanță, după care s-a aruncat în Râul Dâmbovița.

Imediat, un polițist din cadrul Secției 14, împreună cu alți doi polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sosiți în sprijin, au intrat în apă și l-au imobilizat pe bărbat.

Acesta a fost transportat la destinație, în siguranță.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, informează polițiștii în comunicat.

O cățelușă adoptată din România a devenit eroină în Anglia. Cum și-a salvat stăpânii de la moarte