MENIU

Un nou vaccin anti-Covid ar putea fi aprobat în UE. Ce protecție oferă serul dezvoltat de Sanofi și GlaxoSmithKline

Vaccinul anti-Covid produs de Sanofi și GSK intră în faza a treia de testare

Producătorul francez de medicamente Sanofi a anunțat că începe testele clinice pentru vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat împreună cu firma britanică GlaxoSmithKline. Serul experimental a generat un răspuns imun solid în primele etape ale testelor, a precizat sursa citată. 

Potrivit celor două companii, la faza a treia a testelor clinice, care va începe în următoarele săptămâni, vor participa peste 35.000 de persoane. Aceștia au precizat că serul ar putea fi aprobat până în ultimul trimestru al anului.

”Rezultatele interimare ale fazei a doua au arătat o seroconversie (apariția de anticorpi - n. red.) de 95%-100% după rapel la toate grupele de vârstă (18-95 de ani), la toate dozele, cu o toleranță acceptabilă și fără probleme de siguranță”, a transmis Sanofi.

Vaccinul franco-britanic folosește aceeași tehnologie ca cea a vaccinului Sanofi contra gripei sezoniere, combinată cu folosirea unui adjuvant ce mărește eficacitatea vaccinului, fabricat de GSK.

În decembrie, cele două companii au fost nevoite să reia testele clinice și să amâne lansarea vaccinului după ce acesta a generat un răspuns imun scăzut la vârstnici din cauza unei formule antigenice slabe.

Luna trecută, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că vaccinurile pe bază de proteine, ca cel dezvoltat de Sanofi și GSK, ”chiar au potențial”. Până în prezent, Sanofi a încheiat acorduri de achiziție cu SUA, UE, Canada și Marea Britanie, dar și cu programul COVAX al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit hotnews.