MENIU

Un nou record de temperatură în Canada. 49,6 grade Celsius, în Vancouver

Foto arhivă

Canada a înregistrat marţi o temperatură record pentru a treia zi consecutiv, mercurul termometrului urcând până la 49,6 grade Celsius în Lytton, o localitate situată la nord-est de Vancouver.

Valul canicular mortal din Canada, cel mai sever înregistrat până în prezent în ţară, a scăzut uşor din intensitate, însă ar putea fi doborâte în continuare şi alte recorduri de temperatură maximă stabilite cu decenii în urmă, a declarat un climatolog guvernamental citat miercuri de Agerpres.

Cel puţin 233 de persoane au murit în provincia British Columbia de pe coasta Pacificului de vineri până luni, cu aproximativ 100 mai multe în comparaţia cu media pentru o perioadă de patru zile, a anunţat BC Coroners Service.

Valul de caniculă a distrus recolte importante de grâu şi rapiţă din regiunea Canadian Prairies şi a condus la creşterea preţurilor la gaze naturale şi la închiderea şcolilor.

Canada a înregistrat marţi o temperatură record pentru a treia zi consecutiv, mercurul termometrului urcând până la 49,6 grade Celsius în Lytton, o localitate situată la nord-est de Vancouver.

Vancouver, metropola canadiană de pe coasta Pacificului, a înregistrat în ultimele zile temperaturi ce au depăşit constant 30 de grade Celsius, cu mult peste temperatură obişnuită pentru acest sezon, care nu depăşea 21 de grade.

Recordul precedent de temperatură maximă din Canada, a fost de 45 de grade Celsius, stabilit în Saskatchewan în 1937.

Cupola de căldură, care se întinde din California până în teritoriile nordice din Canada, scade din intensitate pe măsură ce se deplasează în direcţie estică, însă este suficient de intensă pentru a stabili recorduri de la Alberta la Manitoba, a declarat David Phillips, climatolog în cadrul agenţiei guvernamentale Environment and Climate Change Canada.

Nu se cunoaşte cu exactitate ce a declanşat această cupolă de căldură, însă schimbările climatice par să fie una dintre cauze, având în vedere durata caniculei, valorile extreme înregistrate şi faptul că stabileşte noi maxime de temperatură cu o lună mai devreme decât cea mai fierbinte perioadă a anului, a spus Phillips.

"Datele înregistrate sunt anihilate în unele dintre aceste locuri", a precizat Phillips. "Este, într-adevăr, spectaculos, fără precedent pentru noi", a adăugat specialistul.

Câteva zeci de persoane au decedat brusc luni şi marţi în zona Vancouver, un vârf al mortalităţii care are legătură, cel mai probabil, cu valul canicular care a afectat vestul continentului american, conform informaţiilor furnizate marţi de poliţia federală canadiană. Două secţii de poliţie ale jandarmeriei regale a Canadei din zona Vancouver au anunţat separat că cel puţin 69 de persoane au murit brusc începând de luni, după ce cupola de căldură istorică a lovit vestul ţării. 

Mai multe articole despre: