Un nou șef la Poșta Română
Un nou șef la Poșta Română. Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română a decis luni numirea lui Costin Tudor în postul de director general provizoriu.
Costin Tudor a fost numit director general provizoriu al Companiei Naţionale ''Poşta Română'' (CNPR), a anunţat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), într-un comunicat de presă.
"În decursul zilei de astăzi, 2 aprilie a.c., a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română S. A. în care s-a hotărât numirea ca director general provizoriu a domnului Costin Tudor. Această decizie a fost luată prin votul unanim al membrilor Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română S.A.", se arată în informarea ministerului de resort.
Până la acest moment, Ovidiu Ioan Secară, director general adjunct la Poşta Română, a deţinut şefia companiei, după demisia Elenei Petraşcu din funcţia de director general, anunţată în data de 15 februarie 2018.
Costin Tudor este angajat al Secretariatului General al Guvernului. Costin Tudor a studiat Dreptul la Universitatea Bioterra din Bucureşti şi este inginer diplomat având ca specializare
"Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor alimentare", la Universitatea Politehnică din Bucureşti, potrivit contului său de LinkedIn.
Costin Tudor lucrează din iulie 2015 în administraţia publică. În perioada 2012-2014, a fost manager de proiect pentru fonduri europene la Institutul de Matematică al Academiei Române.
De asemenea, între 2009 şi 2013 a fost director în cadrul SGG. Costin Tudor a fost director de cabinet al Danielei Andreescu, şefa SGG în perioada Guvernului Emil Boc.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.