MENIU

Un magnat de presă din Hong Kong, arestat pentru suspiciune de înțelegeri secrete cu forţe străine

Jimmy Lai, magnat media Hong Kong

Magnatul media Jimmy Lai din Hong Kong a fost arestat pentru suspiciune de înțelegeri secrete cu forţe străine, potrivit noii legi controversate pentru securitate națională impusă de Beijing metropolei financiare în luna iunie.

 

În ultima lună, în Hong Kong au fost arestate 7 persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 72 de ani, pentru suspiciune de încălcare a noii legi pentru securitate națională. Legea privind securitatea naţională în Hong Kong a fost adoptată pe 30 iunie de Parlamentul Chinei. Anul trecut s-au desfășurat protestele pro-democrație în urma încercării adoptării legii extrădării rezidenților din Hong Kong. 

Anunțul arestării magnatului media a fost făcut pe Twitter, luni, de un colaborator al acestuia, transmite Reuters, poritvit Agerpres.

„Jimmy Lai este arestat în acest moment pentru coluziune cu puteri străine”, a scris luni dimineaţa devreme Mark Simon, director executiv în cadrul companiei media Next Digital ce aparţine lui Lai şi care publică tabloidul local Apple Daily.

AFP adaugă, citând o sursă din poliţie, că un motiv suplimentar al arestării magnatului de presă din Hong Kong ar fi şi frauda.

Lai a fost unul din cei mai proeminenţi activişti în favoarea democraţiei din Hong Kong şi un critic fervent al regimului de la Beijing, care a impus pe 30 iunie o nouă lege privind securitatea naţională, demers puternic criticat de ţările occidentale.

Noua lege de securitate pedepseşte tot ceea ce China consideră a fi acte de subversiune, secesiune, terorism şi coluziune cu forţe străine cu pedepse ce merg până la închisoare pe viaţă.

Criticii acestei noi legi consideră că prevederile sale strivesc libertăţile cetăţenilor care locuiesc în acest oraş semiautonom, în timp ce susţinătorii săi afirmă că aplicarea sa va aduce stabilitate în insulă după protestele prelungite de anul trecut în favoarea democraţiei.

Lai a mai fost arestat în acest an, alături de alţi activişti de frunte, sub acuzaţia că a participat la protestele neautorizate de anul trecut.

Într-un interviu acordat Reuters în luna mai, Lai a declarat că va rămână în Hong Kong şi va continua să lupte pentru democraţie, conştient fiind că urmează să fie una din ţintele noii legislaţii în domeniul securităţii.