Un lider al protestelor anti-vaccin s-a infectat cu Sars-Cov-2 și regretă că nu s-a vaccinat - Mesajul său de pe patul de spital
Liderul protestelor anti-vaccin din Zalău, Erno Kovacs, în vârstă de 50 de ani, s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a ajuns la spital, iar acum susține vaccinarea și spune că îi pare rău că nu s-a vaccinat.
„Vaccinați-vă dragii mei. Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat. Nu lăsați să treacă timpul. Îmi pare rău că am fost împotriva vaccinării și contra COVID. Am să promovez vaccinul. Medicii sunt eroi. Trebuie respectați, îmi aplec capul în fața lor”, a spus Erno Kovacs.
Erno Kovacs a ieșit de mai multe ori în stradă la proteste împotriva coronavirus și a măsurilor impuse de autorități.