Realitatea.net
MENIU

Un jandarm din București este acuzat că și-a violat fiica vitregă timp de 2 ani

Un jandarm din București este acuzat că și-a violat fiica vitregă timp de 2 ani. Din primele informații, se pare că totul ar fi început când fetița avea 13 ani. 

 Un jandarm din Capitală este acuzat că şi-a violat fiica vitregă timp de doi ani. Copila avea 13 ani când a început coşmarul. Iar mama, spun anchetatorii, deşi a aflat la ce traume este supusă fetiţa, nu a făcut nimic pentru a o proteja. Atât jandarmul, cât şi mama fetiţei au fost trimişi în judecată de procurorii militari.

"Sesizarea dateaza din luna decembrie a anului 2022. Persoana a fost trimisă în judecată de curând, iar în această perioadă nu a mai desfășurat activități operative. Având în vedere că aspectele anchetate de organele de urmărire penală nu sunt în legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanei, Jandarmeria Capitalei a dispus propriile măsuri legale, în concordanţă cu aspectele în cauză, fără a pierde din vedere prezumţia de nevinovăţie de care jandarmul beneficiază în prezent, în conformitate cu prevederile cadrului legal actual, după cum urmează: jandarmului i-au fost schimbate atribuţiile de serviciu. Imediat după încheierea etapelor procesuale și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare. Ne reafirmam, în mod transparent, asa cum am facut-o de fiecare data, disponibilitatea de a oferi sprijinul necondiționat instituțiilor statului și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații și vom pune la dispoziție, în regim de urgenta, toate datele necesare", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.

Mai multe articole despre:
jandarm viol fiica vitrega