MENIU

Un jandarm de doar 42 de ani, din Suceava, a fost răpus de coronavirus

În prima zi a anului, un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a încetat din viață la vârsta de doar 42 de ani, fiind răpus de COVID-19.

Neculai Prostire a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, pe data de 19 decembrie, a fost internat la Spitalul Județean Suceava, secția ATI, cu saturația de oxigen foarte scăzută. Acesta nu prezenta alte comorbidități, scrie Ziarul de Suceava.

Din anul 2004 până în anul 2012, el și-a desfășurat activitatea în domeniul ordinii și siguranței publice, debutând în cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Fălticeni.

În perioada Decembrie 2010 – Iunie 2011 a participat la misiunea internațională de menținere a păcii în provincia Kosovo.

În aceste momente de tristețe, ne manifestăm regretul față de pierderea fostului nostru camarad și transmitem sincere condoleanțe familiei!