MENIU

Un incendiu a distrus jumătate din vegetaţia insulei vulcanice Stromboli, din Italia. Autoritățile intenționează să declare "stare de dezastru natural"

Incendiu Italia - imagine de arhivă

Procuratura siciliană investighează un incendiu care a distrus jumătate din vegetaţia insulei vulcanice Stromboli, situate în sudul Italiei. Primarul Marco Giorgianni are în vedere să-i cheme în instanţă pe responsabilii unui serial care se filmează acolo, şi de pe platoul căruia se pare că ar fi izbucnit flăcările, potrivit media locale, citate de EFE.  

În plus de asta, oficialul local a anunţat că va cere decretarea "stării de dezastru natural" după ce incendiul, care a rămas activ timp de multe ore, a distrus jumătate din vegetaţie, lăsând o uriaşă pată neagră pe zeci de hectare din această mică insulă vulcanică. Din fericire, incendiul nu a făcut nicio victimă.

Procuratura din provincia Messina, de care aparţine insula, a deschis o anchetă pentru a stabili responsabilităţile privind originea flăcărilor, după ce primele investigaţii au relevat că focul a început pe platoul serialului care se numeşte "Protezzione civile" şi este regizat de Marco Pontecorvo.

Potrivit media italiene, flăcările făceau parte dintr-o scenă, însă din cauza vântului puternic s-au propagat pe versanţii muntelui, relatează Știri Diaspora.

De cealaltă parte, compania de producţie susține că "a obţinut toate avizele şi autorizaţiile necesare şi a susţinut că fiecare scenă este supravegheată de o echipă de profesionişti şi că incidentul s-a datorat hazardului şi vremii imprevizibile".

Informația este contestată de Marco Giorgianni, primarul din Lipari, principala insulă a arhipelagului din care face parte Stromboli, care a precizat că nimeni nu a cerut autorizaţie pentru a aprinde focul în această parte a insulei. Edilul a anunțat, astfel, că intenţionează să depună plângere şi să ceară despăgubiri.

Potrivit directorului Protecţiei Civile din Italia, Salvo Cocina, care a vizitat insula în ultimele ore, "autorităţile competente vor determina cine sunt responsabili de acest incendiu care a distrus jumătate din vegetaţia insulei şi câteva clădiri şi a pus în pericol viaţa locuitorilor".

Stromboli, situată în nordul Siciliei şi având circa 450 de locuitori, este o mică insulă apărută după erupţia vulcanului cu acelaşi nume şi care face parte din insulele Eoliene, declarate în anul 2000 Patrimoniu Mondial UNESO, mai arată sursa citată.