MENIU

Un fost director de la Universitatea de Medicină Iași rămâne fără jumătate de milion de euro. Nu poate justifica proveniența banilor

Suma reprezintă o diferență nejustificată între averea dobandită și veniturile realizate in cursul anului 2008, au constatat inspectorii Agenției Naționale de Integritate, potrivit unui comunicat al ANI.

Daniela Drugus, fost director general administrativ în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr.T.Popa din Iași, nu poate justifica o avere de peste jumătate de milion de euro.

Suma reprezintă o diferență nejustificată între averea dobandită și veniturile realizate in cursul anului 2008, au constatat inspectorii Agenției Naționale de Integritate, potrivit unui comunicat al ANI, scria acum câțiva ani ziaruldeiasi.ro.

Curtea de apel Iaşi a ajuns acum la concluzia că Daniela Druguş, fostă directoare general administrativă în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, nu poate justifica aproape 2,2 milioane de lei, adică peste 560.000 de euro, și a decis confiscarea sumei, potrivit portalului instanței.

Decizia nu e definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte.

ANI a sesizat CA Iași încă din 2016 cu privire la averea Danielei Druguș.