VIDEO. Un documentar despre mafia uleiului de palmier, premiat la Eco Fest
Un documentar despre mafia uleiului de palmier, premiat și nominalizat de 21 de ori într-un an, a fost premiat și în România în cadrul festivalului Eco Fest.
Filmul documentar Frontiera Invizibilă a fost premiat în cadrul Festivalului Eco Fest. Filmul prezintă în numai 28 de minute, cel mai lung război din lume – al afacerilor cu ulei de palmier, care durează de peste 60 de ani și care a strămutat aproape 6 milioane de oameni. Unul dintre scenariști și producătorul executiv al filmului atât de apreciat la nivel internațional este român și se numește Mihai Stoica.
Peste 40 de milioane de tone de ulei se extrag anual din palmierii puși la pământ.
Unul dintre scenariști și producătorul executiv al filmului este românul Mihai Stoica.
Festivalul Internațional de Film Ecologist "Eco Fest – Pentru Sănătatea Pământului”, se afla la cea de-a șaptea ediție şi este singurul festival de film organizat în România, ce are drept scop educația nonformală pentru mediu a copiilor și adolescenților, folosind drept mijloc artele și tehnicile de comunicare.
Marele premiu a fost acordat, de către Juriul Copiilor, filmului documentar ”Ceux Qui Sement”, în traducere ”Semănătorii”. Pentru realizarea lui, a fost nevoie de un an de lucru cu 40 de tineri agronomi, care au călătorit pe patru continente în descoperirea agriculturii familiale. Regizorul Pierre Fromentin, de origine franceză, a fost prezent la Suceava pe toată durata Festivalului și a împărtășit publicului experiențele sale în lumea cinematografiei, a efectelor vizuale, în care este specializat, și pasiunea sa pentru genul filmului documentar.
Premiul pentru cea mai bună regie a fost acordat regizorului Avi Belkin (Israel) pentru filmul ”Winding” (”Meandre”). Pentru cel mai bun scenariu a fost premiat Orhan Tekeoglu (Turcia) - filmul ”Extraordinary People” (Oameni extraordinari), iar pentru cea mai bună imagine a primit premiul juriului internațional Ants Tammik (Estonia) pentru filmul ”A Fragile World” (”O lume fragilă”).
Povestea reală ”Plastic China” (”China de plastic”) a primit o mențiune specială a juriului. Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană, organizatoarea Eco Fest, a acordat premiul IEE filmului documentar slovac ”Canopy” (”În vârful padurii tropicale”).
În premieră, Festivalul Internațional de Film Ecologist a acordat un premiu din partea unei emisiuni de televiziune. Astfel, premiul Duminicall, care împrumută numele emisiunii realizate la Realitatea TV de către jurnalista ecologistă și director al Eco Fest, Lavinia Șandru, a fost acordat documentarului românesc ”Operațiunea Zimbrul”, în regia lui Dan Curean, și el om de televiziune de peste 23 de ani.
Festivalul Internațional de Film Ecologist ”Eco Fest - Pentru Sănătatea Pământului” este un proiect socio-educativ și cultural realizat de Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană, cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și realizat în asociere cu Primăria Municipiului Suceava, prin Consiliul Local Suceava, și Consiliul Județean Suceava.
NOTĂ: sinopsisuri ale filmelor se găsesc pe pagina oficială a Eco Fest www.ecofestromania.ro