MENIU

Un chirurg şi-a marcat iniţialele pe ficatul unor pacienţi. Ce a urmat e horror

Chirurgul morţii
<p>Chirurgul morţii</p>
<p>Chirurgul morţii</p>

Un chirurg britanic a recunoscut că şi-a marcat iniţialele pe ficatul unor pacienţi de transplant. În urma intervenţiei şocante a medicului, au apărut complicaţii de sănătate în cazul unora dintre pacienţi.

Un chirurg din Marea Britanie a pledat vinovat la acuzaţii de agresiune, pentru că şi-a marcat iniţialele pe ficatul unor pacienţi, în timpul operaţiilor de transplant.

Simon Bramhall, în vârstă de 53 de ani, lucra la spitalul Regina Elisabeta din oraşul Birmingham, când a comis infracţiunile, în februarie şi august 2013. El a fost suspendat din funcţie în cursul aceluiaşi an, după ce un coleg chirurg a descoperit faptele acestuia.

Chirurgii utilizează un fascicul de argon pentru a opri sângerarea ficatului, în timpul operaţiei, însa acesta poate fi folosit şi pentru a arde suprafaţa ficatului, în scopul demarcării ariei de operat.

Operaţiunea nu este dăunătoare pentru ficat, iar semnele dispar de la sine, potrivit Rador. Într-unul dintre cazurile pentru care este acuzat Simon Bramhall, organul era deja afectat şi nu s-a vindecat într-o manieră obişnuită, ceea ce a permis ca iniţialele marcate de chirurg să fie observate ulterior.

Într-o declaraţie pentru BBC, după suspendarea sa din funcţie, medicul a recunoscut că a făcut „o greşeală".

Mai multe articole despre:
chirurg