MENIU

Un bătrân de 74 de ani din Argeș a furat o mașină și apoi a murit într-un accident inexplicabil

Accident mortal

Un bătrân din Argeș a făcut un gest inexplicabil. A furat o mașină deși nu deținea permis de conducere și ulterior a provocat un accident în care a și murit.

Un bătrân de 74 de ani din Argeş a murit dintr-un gest inexplicabil.

Deși nu avea permis de conducere, acesta a furat o maşină și a intrat cu ea violent în spatele altui autoturism. Impactul a fost fatal. 

Accidentul a avut loc pe drumul dintre Pitești și Brașov, în localitatea Mihăești din judetul Argeș. Şoferul, un bărbat de 74 de ani din Stâlpeni, fără permis, a furat maşina unui cunoscut și a intrat cu viteză în prima maşină care a apărut pe şosea.

La locul accidentului au ajuns echipaje de la SMURD. Bătrânul a fost transportat la spital cu multiple traumatisme. Acesta a murit la spital.

Șoferul mașinii lovite din spate, un tânăr de 24 de ani din localitatea Băilești, Dolj, s-a trezit pur și simplu izbit cu putere.

Polițiștii iau în calcul şi sinuciderea şi încearcă să afle de la familia lui ce l-ar fi putut determina pe bărbat să facă acest gest. 

 

Mai multe articole despre:
accident arges batran