Un bărbat venit din Guineea Ecuatorială, transportat de urgență la Spitalul Victor Babeș
Un bărbat de 33 ani, din Galați, care s-a întors pe 18 octombrie din Guineea Ecuatorială, țară afectată de epidemia Ebola, a fost trimis, marți, de urgență, cu o ambulanță de la Spitalul de Boli Infecțioase Galați către Spitalul Victor Babeș din București, anunță Agerpres.
"Este vorba de un pacient care a fost diagnosticat cu malarie la București, dar s-a externat pe propria răspundere și s-a întrors în Galați. I s-a făcut din nou rău și pacientul susține că el nu crede că ar fi malarie, deoarece a mai avut opt episoade ale bolii și cunoaște simptomele. Acum susține că ar avea o gripă, dar și Ebola se manifestă ca o gripă, ce-i drept. Îl transportăm la București, la Victor Babeș, pentru a se stabili diagnosticul cu certitudine", a precizat asistenta Valentina Toniță, de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați.
Echipajul care efectuează transportul este îmbrăcat în costume speciale de protecție, pentru a nu lua în niciun fel contact cu pacientul.
Bărbatul lucrează în construcții. Acesta a mărturisit că de când s-a întors la Galați, e sigur că a intrat în contact cu părinții săi.
Autoritățile sanitare gălățene au refuzat să comunice un punct de vedere detaliat, până la stabilirea unui diagnostic exact al pacientului.